CURSURI GERMANA BUCURESTI

Centrul de Meditatii Zece(10), cel mai mare si mai important centru cu răspândire naţională (Bucuresti, Braşov, Cluj, Constanţa, Iaşi, Timişoara), reprezintă un centru de excelenţă de învaţare a limbii germane si de examinare în vederea obtinerii diplomelor si atestatelor de limba.

Cursurile sunt progresive, iar organizarea modulara a acestora permite adulţilor determinarea ritmului propriu de învatare. Cursurile pentru copii ţin cont de particularităţile lor de vârsta şi de învăţare.Metoda de predare se bazează pe faptul că o limbă înseamnă mai mult decât stăpânirea vocabularului, a regulior gramaticale și de pronunție. Cursanții trebuie să fie capabili să utilizeze limba în mod corespunzător, în context business sau social. Având în vedere că această metodă de predare este orientată către fiecare cursant în parte, materialele și tehnicile utilizate por fi variate făcând astfel procesul de învățare mai interesant. Orice activitate ce implică o comunicare autentică reprezintă un avantaj pentru oricine își dorește să vorbească o limbă străină.

Toate cursurile se pot desfășura în regim normal sau intensiv, iar inovaţia pe care o propunem este fundamentarea acestor cursuri printr-un program online. Cursurile online de germana pe care le gasiti pe profadegermana.ro au fost create pentru a imbina eficienta predarii din sala de clasa cu nevoia de liberatate si de organizare eficienta a timpului de catre cursantii nostrii. Puteti beneficia de un suport tehnic modern si performant si un profesor de top, cu care veţi reusi să parcurgeţi mai uşor modulele.

Frecventînd cursurile noastre utilizaţi tehnici şi manuale moderne, obţineţi progrese rapide în procesul de învaţare si va puteţi optimiza competenţele interculturale şi de comunicare.

DIPLOME (CERTIFICARI) RECUNOSCUTE INTERNATIONAL

La toate cursurile noastre, manualul si toate materialele de studiu sunt incluse

Rezervari Bucuresti 0730.137.443 sau contact.meditatii@gmail.com

  • Curs Germana Online
    A1.1+A1.2+A2.1+A2.2+B1.1
    PROFADEGERMANA.RO
    Pret: 99 Lei / 5 module
    pret redus de la 500 lei

    • Lectie demo gratuit
    • Oricand
    • Acces 18 Luni
    • Incepatori + Intermediari
    • Detalii pe profadegermana.ro

      Mai jos puteti vizualiza o lectie demo.

      Pretul include acces la toate modulele timp de 18 luni
    • Mai multe informatii la 0723.01.00.35

    Rezerva online
    Nume:
    Telefon:
    Email:
    CAPTCHA
    Scrie codul din imaginea de mai sus


    {{status['217']}}


  • Curs Germana Online cu Profesor Nativ
    www.abcedu.online
    Pret: 40 Lei / AN
    Pret redus de la 800 Lei

    • Lectie demo gratuit
    • Oricand
    • Acces 12 Luni
    • Incepatori
    • Curs titrat in limbile romana si germana

      Teste grila pentru intiparirea cunostintelor

      Madual (PDF)

      Lectii demo pe site
    • Detalii pe www.abcedu.online

      Achizitia pachetului se face doar online

    Rezerva online
    Nume:
    Telefon:
    Email:
    CAPTCHA
    Scrie codul din imaginea de mai sus


    {{status['1231']}}


  • Curs Germana A1.1
    weekend-incepatori
    Pret: 400 Lei / modul
    pret redus de la 500 lei

    • 13 Ianuarie, ora 9:00
    • Sambata si Duminica
    • 30 ore, 3 ore/sedinta
    • Incepatori, Modul I
    • Manualul si restul materialelor sunt incluse in pret.

    • Acces GRATUIT la ProfadeGermana.ro
      Rezerva acum la 0730.137.443
    Rezerva online
    Nume:
    Telefon:
    Email:
    CAPTCHA
    Scrie codul din imaginea de mai sus


    {{status['1491']}}


  • Curs Germana A1.1
    seara-incepatori
    Pret: 400 Lei / modul
    pret redus de la 500 lei

    • 15 Ianuarie, ora 18:30
    • Luni si Miercuri
    • 30 ore, 3 ore/sedinta
    • Incepatori, Modul I
    • Manualul si restul materialelor sunt incluse in pret.

    • Acces GRATUIT la ProfadeGermana.ro
      Rezerva acum la 0730.137.443
    Rezerva online
    Nume:
    Telefon:
    Email:
    CAPTCHA
    Scrie codul din imaginea de mai sus


    {{status['1436']}}


  • Curs Germana A1.2
    weekend-incepatori
    Pret: 400 Lei / modul
    pret redus de la 500 lei

    • 13 Ianuarie, ora 12:00
    • Sambata si Duminica
    • 30 ore, 3 ore/sedinta
    • Incepatori, Modul II
    • Manualul si restul materialelor sunt incluse in pret.

    • Acces GRATUIT la ProfadeGermana.ro
      Rezerva acum la 0730.137.443
    Rezerva online
    Nume:
    Telefon:
    Email:
    CAPTCHA
    Scrie codul din imaginea de mai sus


    {{status['1437']}}


  • Curs Germana A1.2
    seara-incepatori
    Pret: 400 Lei / modul
    pret redus de la 500 lei

    • 8 Ianuarie, ora 18:30
    • Luni si Miercuri
    • 30 ore, 3 ore/sedinta
    • Incepatori, Modul II
    • Manualul si restul materialelor sunt incluse in pret.

    • Acces GRATUIT la ProfadeGermana.ro
      Rezerva acum la 0730.137.443
    Rezerva online
    Nume:
    Telefon:
    Email:
    CAPTCHA
    Scrie codul din imaginea de mai sus


    {{status['1493']}}


  • Curs Germana A2.1
    seara-incepatori
    Pret: 400 Lei / modul
    pret redus de la 500 lei

    • 12 Decembrie, ora 19:00
    • Marti si Joi
    • 30 ore, 3 ore/sedinta
    • Incepatori, Modul III
    • Manualul si restul materialelor sunt incluse in pret.

      Rezultate excelente.

    • Cu noi inveti germana in timp record.

      Acces GRATUIT la cursul online de pe ProfadeGermana.ro
      Rezerva acum la 0730.137.443
    Rezerva online
    Nume:
    Telefon:
    Email:
    CAPTCHA
    Scrie codul din imaginea de mai sus


    {{status['1429']}}


  • Curs Germana
    individual
    Pret: 100 Lei / sedinta

    • Individual
    • Orice zi a saptamanii
    • 2 ore/sedinta
    • orice nivel
    • 30%discount pentru orele efectuate in intervalul orar 08:00-18:30(ora de finalizare)in timpul saptamanii.
    • Rezerva acum la 0730.137.443
    Rezerva online
    Nume:
    Telefon:
    Email:
    CAPTCHA
    Scrie codul din imaginea de mai sus


    {{status['96']}}


  • Curs Germana
    semi-individual
    Pret: 90 Lei / sedinta

    • semi-individual
    • Orice zi a saptamanii
    • 2 ore/sedinta
    • orice nivel
    • 30%discount pentru orele efectuate in intervalul orar 08:00-18:30(ora de finalizare)in timpul saptamanii.
    • ULTIMELE LOCURI: Rezerva acum la 0730.137.443
    Rezerva online
    Nume:
    Telefon:
    Email:
    CAPTCHA
    Scrie codul din imaginea de mai sus


    {{status['1052']}}


  • Curs Germana Companii
    individual/semi-individual
    Pret: 2000 Lei / modul 30 ore

    • program flexibil
    • Orice zi a saptamanii
    • 2-3 ore / sedinta
    • orice nivel




    • 1-2 persoane-2000 lei
      3 persoane-2600 lei
      4 persoane-3000 lei
      5 persoane-3400 lei
      6 persoane-3700 lei
      7 persoane-4000 lei
      8 persoane-4300 lei
      9 persoane-4500 lei
      10 persoane-4700 lei
    • Testare Gratuita

      Acces GRATUIT la ProfadeGermana.ro

      Toate materialele sunt incluse.

      Rezerva acum la 0730.137.443
    Rezerva online
    Nume:
    Telefon:
    Email:
    CAPTCHA
    Scrie codul din imaginea de mai sus


    {{status['1053']}}